5 august 2026. Ne-am mutat în Alicante. Noi patru, o mulțime de emoții și câteva valize cu amintiri. Am zburat spre un alt “acasă”, pe care încă îl descoperim.
Cum am luat această decizie?
Datorită și din cauza lui Lucas:). Acesta a fost primul impuls. Să-și împlinească visul, de-a juca fotbal și la alt nivel. Sigur, această decizie ne privește pe toți. De ce să refuzăm o oportunitate, de-a ne cunoaște mai bine, prin ochii unei noi experiențe? Indiferent pentru cât timp. Am învățat să nu punem presiune și să ne lăsăm ghidați de o busolă interioară, care până acum, ne-a indicat de fiecare dată, direcția corectă.
Ce curaj să o luați de la capăt la 45 de ani!”
Am auzit asta de multe ori înainte să plecăm.
Și m-am întrebat: de ce ar trebui să existe o vârstă potrivită pentru deciziile care îți pot schimba felul în care privești viața?
Când suntem suficient de tineri pentru un nou început?
La 25? La 35? La 45?
Pentru noi, această decizie a venit cumva firesc, într-un concurs de împrejurări favorabil, care ne-a aruncat în necunoscut. Cu intenție directă. Și cu un dram de inconștiență. Fiindcă viața rămâne surprinzătoare atunci când alegem s-o privim așa.
Iar dacă într-o zi, adulți fiind, Lucas și Catinca, vor ajunge în fața propriului lor „Cum ar fi dacă…?”, sper să aibă curajul să afle răspunsul.
Dar, dincolo de imaginea frumoasă a unei vieți la Mediterană, au fost și sunt multe întrebări. Decizia acestei mutări a crescut în noi, treptat. O singură întrebare a stat în picioare:
“cum ar fi dacă am avea curajul să schimbăm tot? Să le oferim copiilor noștri, experiența unei alte vieți, într-o altă țară, care susține educația în mod practic, principiile sportului de performanță și starea de bine, în general?!”
Sunt trei săptămâni de când suntem în Alicante. Fiecare dintre noi își caută locul și rostul. Copiii sunt entuziasmați și fericiți. Ei știu să trăiască clipa prezentată, ca nimeni alții.
Ce am făcut, imediat ce am ajuns? Era ora 21 seara. Am intrat în casă, ne-am luat costumele de baie și am sărit în piscină. Păstrez în suflet, această imagine. Eram doar noi: eu, Raul, Lucas și Catinca. Și nu o voi uita, pentru că nu am sărit doar în apă. Am sărit, toți patru, în noua noastră viață.
Cert este un lucru. Vrem să trăim ceea ce ne imaginăm. Chiar dacă ne este și teamă. Pregătiți, nu știu dacă am fost cu adevărat pentru un astfel de salt în necunoscut. Învățăm despre noi, într-un nou început.
Pentru noi, primul pas a fost deja făcut. În 5 august 2026.
Îmi doresc ca această experiență să contribuie la fericirea și liniștea noastră, și ceea ce construim împreună să aibă ecou în viața copiilor noștri.
Urmează noi împărtășiri, pe care le voi culege din această experiență, în speranța, că pot inspira și alți oameni: indiferent de vârstă, există un nou început.
Încă mă minunez și mă felicit pentru această decizie. Mă bucur de călătorie, cu teamă, cu speranță, curiozitate și cu mult entuziasm!