„CONSTELAŢIA INIMII”
De ce am ales această denumire? Deloc la întâmplare. Aveam zile bune, de când mă tot gândeam la o denumire potrivită pentru acest site, şi mă tot jucam cu cuvintele, însă nu ajungeam la niciun rezultat. Până când privirea mi s-a oprit în bibliotecă, asupra unui volum de poezii, scris cu multă emoţie, vulnerabilitate şi trăire, de către fratele bunicii mele, Ştefan Neagu. Care se numeşte, exact aşa „CONSTELAŢIA INIMII”. Iată, cât de aproape suntem de esenţă, atunci când permitem sufletului, să-şi aibă călătoria sa. În acel moment, am simţit o profundă bucurie şi recunoştinţă pentru acest Om, ce mi-a dăruit această carte, cu un mesaj, ce mă conţine cu totul: „Privind peste umărul timpului, mă înclin în faţa tinereţii şi îţi doresc zbor înalt şi fericit, într-o viaţă cât mai lungă cu putinţă. Sunt fericit să vă ştiu în Constelaţia Inimii mele”.
Povestea mea, dar şi a ta, a început demult. Aceasta este esenţa Constelaţiilor: o viaţă trăită la timpul prezent, şi cât mai lungă cu putinţă. În Onoarea străbunilor noştri.
Fratele bunicii mele nu mai este. Dar are un loc bun în inima mea şi voi duce mai departe, bucuria acestei vieţi, într-un zbor înalt şi fericit!
„Păstor de stele şi de amintiri cum sunt
Prin iarba nopţii îmi deschide calea luna
Şi ca la Mama, care e doar una,
Mă întorc Acasă şi adorm cu tine-n gând”
(Sărut pragul...Ştefan Neagu, 2006)
PUN SUFLET ÎN CEEA CE FAC ŞI PENTRU MINE E SUFICIENT.
Sunt Manuela Coşiu, de profesie consilier juridic, absolventă a Facultăţii de Drept, în Cluj, unde am aplicat o bună perioadă de timp, legile societăţii. Acum, predau legile iubirii, prin Darul Noilor Constelaţii Familiale.
Mă consider un căutător neobosit, în a afla mai mult, despre straturile profunde ale sufletului meu. De când eram mică mi-am pus întrebări existenţiale: CINE SUNT ŞI ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT? De ce viaţa se termină într-o zi şi dacă se termină, chiar se termină? Nu mi-am imaginat niciodată viaţa, că ar fi doar despre un job bine plătit, o familie armonioasă şi o vacanţă binemeritată. Am simţit mereu că e mai mult decât atât. Chiar dacă, aparent, urmam regulile unei societăţi, şi ea în dezechilibru, în suflet, îmi permiteam luxul de-a căuta răspunsuri. De-a nu mă potrivi în şabloane deja prefabricate, doar pentru că aşa se poartă.
Da, am fost un copil rebel, ghidat după o intuiţie ascuţită, ce a devenit în timp, busola mea nepreţuită. Evoluţia mea are legatură cu sufletul şi nu cu diplomele. Respect fiecare etapă a vieţii mele, care m-a construit şi m-a adus la locul potrivit. Şi această rebeliune m-a ajutat să-mi construiesc drumul spre libertate. Cu adevărat liberă, am devenit atunci când mi-am dat demisia de la Poliţia Locală, din funcţia de consilier juridic. Într-o zi de vară, fără să am un preaviz pentru mine. Din acel moment m-am ales cu adevărat pe mine. A urmat un proces eliberator şi anevoios, totodată. Eram faţă în faţă cu mine şi nu mai puteam să fug. Am urmat cursuri de dezvoltare personală, am predat copiilor în şcoli, nu întâmplător, despre emoţii. Am dus multe lupte cu mine, cu propriile umbre. Aşa credeam atunci. Că a fi puternic înseamnă să lupţi. Nu mai cred asta acum. Cred că a fi puternic înseamnă şi să recunoşti că nu mai poţi.
Un anunţ postat pe reţelele de socializare, cu un workshop de Constelaţii familiale, susţinut de dr. Elena Barbu, mă atrăgea ca un magnet. Simţeam că trebuie să fiu acolo, deşi habar nu aveam despre ce e vorba. Am fost dintotdeauna atrasă de ceea ce nu îi este vizibil ochiului. Dincolo de scenariile de Oscar, ale minţii. Nu am negociat Iubirea. Am trăit-o de fiecare dată, intens şi complet. Desigur, cu un preţ plătit în suferinţă şi căutare, ca un echilibru binemeritat.
De aici, a fost doar un pas, până a urma cursul de formare, în Noile Constelaţii Familiale, „Imagistica Sufletului”, timp de 2 ani şi jumătate, sub bagheta magică a Dr. Elena Barbu. Un OM. Ce a sădit în inima mea, diamante, cu o eleganţă desăvârşită. Mi-a deschis aripile. Spre a cuprinde necuprinsul, vidul, inexplicabilul, misterul şi neputinţa. Mi-a făcut zborul provocator, înainte să devină uşor. Cu iubire, respect şi adevăr. Doamne, şi cât doare, uneori, acest adevăr, simplu spus! Dar şi cât de eliberator este, să ştii, că bucata de viaţă ce o ai pe acest pământ e doar responsabilitatea ta şi că merită s-o trăieşti în picioare şi nu îngenuchiat, până la capăt! Nicio altă experienţă nu m-a învăţat atât de multe despre viaţă. Întâlnirea cu Elena Barbu a fost o binecuvântare. A văzut în mine ce nici nu aş fi îndrăznit să visez. Niciun curs academic nu mi-a adus atâta claritate, împăcare şi bucurie, cum a făcut această formare. Constelaţiile Familiale, asta au făcut. Să mă coboare de pe piedestal şi să mă înveţe lecţia smereniei. Să-i văd pe părinţii mei, ca pe cei mai buni părinţi din lume, ce au pus în mine, tot ce au avut mai bun. Să fiu pe locul meu, a însemnat cea mai mare bucurie. Pur şi simplu, să mă bucur de viaţă. Atât cât este.
Acum nu mai caut nimic. Am primit mai mult decât mi-aş fi putut imagina. Sunt în serviciul vieţii şi al oamenilor. Ghidată mereu, de Ceva mai Mare. Voi face ceva bun, cu tot ce am primit. În Onoarea părinţilor mei. Şi a întregii Vieţi. Recunoscătoare, pentru Darul Constelaţiilor Familiale, ce mi-au devenit sursă de bucurie, aşezare, iubire şi binecuvântare!
Pentru mine, viaţa îşi atinge scopul atunci când îi luăm pe părinţi în inima noastră. Fără să-mi mai doresc ca lucrurile să fi stat altfel.
Constelaţiile familiale pot fi văzute ca o călătorie a descoperirii de sine. O experienţă, un instrument, o cale, de a-ţi schimba locul, din care ai privit mereu viaţa. Să simţi acea legătură invizibilă, care te leagă de ai tăi. Vindecarea emoţională nu este o linie dreaptă sau continuă, ci mai degrabă, un proces interior, care se desfăşoară în mai multe etape, iar fiecare dintre noi avem propriul ritm în desluşirea tainelor acestei vieţi. Îmi este şi mai clar acum, în timp ce scriu, că nimic din ceea ce suntem nu dispare. Rămâne energia omului bun, în inimi îngheţate, ca o amprentă digitală peste timp. Las un gând, ca un fir de lumină, să curgă de la mine spre voi: Viaţa se vrea trăită cu lumini şi umbre. În mod conştient şi responsabil. Să nu uităm că noi suntem, pentru că părinţii noştri au fost!
Am publicat două volume de poezii, „Fericirea într-un cub” şi „Între ieri şi azi”, fiecare poezie fiind în sine, o constelaţie. Acum ştiu, că iubirea mea pentru poezie vine de departe, de la oamenii mei dragi, ale căror zbatere şi bucurie, sunt în mine, ca un tribut plătit, pentru Darul Vieţii.
„Aş fi răscolit demonii, în amintirea zilei de ieri,
Printre labirinturi şi forme ambigue
Odihnindu-mi simţurile, ca o semilună în extaz,
În poala maicii mele, măcar o dată.
Acum ştiu.
Când voi merge la vale,
Ca o îmbrăţişare peste ultima strajă,
Să nu mai şchiopătez în faţa nimănui”.
(„Tu ai ştiut?”, Manuela Coşiu)
Plătim un preţ al acestei vieţi fiecare dintre noi. Este de reflectat. Preţul plătit mă face bucăţi sau mă construieşte din bucăţi?
Dragi părinţi, în Onoarea Voastră, voi face ceva bun cu viaţa mea şi voi fi fericită, chiar dacă voi nu aţi fost.
„Esenţialul este invizibil pentru ochi. Clar, poţi vedea doar cu inima”.
